Reconquista se termina acum 500 de ani. Astăzi, Spania se confruntă cu un val imigraţionist puternic - iar în mod ironic, invazia de astăzi, mai soft, este adevărat, este a acelora cărora spaniolii le tăbăciseră dosurile în numele celor sfinte. "Retorno a Hansala" expune drama unei tinere imigrante "cu acte în regulă" care află de moartea fratelui său în încercarea de a traversa pe bărci rudimentare Strâmtoarea Gibraltar. Faptul este inspirat de o astfel de tragedie ce se petrecea pe ţărmurile sudice ale Spaniei, în 2001.Leila îl cunoaşte pe Martin, deţinătorul unui magazin de articole funerare. În ciuda sumei de bani solicitată, Leila acceptă să organizeze împreună cu acesta repatrierea mortului, prin aducerea în satul natal, Hansala. Trei sferturi din acţiunea peliculei se petrece pe malul marocan al Gibraltarului. Întoarcerea lui Leila în satul pe care îl părăsise definitiv de ani buni capătă o triplă valenţă.
O primă semnificaţie ar fi una pur factuală. Ca agent al lumii de dincolo de mare, Leila primeşte nedeclarat sarcina de a repatria trupul fratelui său pe care anterior îl bocise în morga auriu luminată (play it emotional, pare să fi spus regizoarea, zis şi făcut!). O a doua este strict legată de prima, şi capătă evidente accente de fiică rătăcitoare. O bună bucată din film - nucleul tare, dacă vreţi -este construcţia personajului şi surpinderea lui în mediul - să îi spunem - natural. Leila nu mai este imigranta care ambalează produse congelate şi nici cea care trăieşte într-o suburbie mizeră. Înapoiată acasă, este pentru unii săteni Eroina - cea care a reuşit să treacă marea. Componenta feministă nu putea să nu se facă prezentă: un aluat fin în care sunt amestecate vulnerabilitatea şi duritatea caracterului (cotele nu sunt deranjante, totuşi).
Leila nu este doar călăul fratelui său dar şi ghidul lui Martin într-o lume arabă cu o multitudine de cutume care trebuie respectate cu străşnicie. Mi-am adus aminte de comedioara pop franceză care îl parodia pe James Bond, în care împricinatul lua cu asalt moscheea gălăgioasă pentru că nu se putea odihni. Numai că aici, spaniolul trăieşte un şoc cultural imens, generat de încercări precum poliţiştii marocani de frontieră sau furtul maşinii în mijlocul pustietăţii.
Mesajul social este evident. Regizoarea manipulează tema propusă bazându-se pe una dintre scenele memorabile ale filmului - cea în care, aflate la un talcioc, personajele principale aşază pe un cearşaf o mare de haine cu care erau îmbrăcaţi cei înecaţi în apropierea coastei spaniole. Apare un bătrân care cere acordul pentru a se uita peste hainele expuse sperând să le găsească pe cele cu care era îmbracată una din rudele sale plecate. Mai bine zis, să spere că nu le va găsi pentru că aceasta ar însemna că el a pus piciorul viu pe teritoriul Spaniei. În toată această abrambureală culturală, Martin este personajul cel mai apropiat de ochii lui Chus Gutiérrez. El este mesagerul regizoarei prin inversarea rolurilor. Leila este acum "acasă" iar Martin devine imigrantul, intrusul care trebuie să înţeleagă cauza gestului disperat de a-ţi risca viaţa prin traversarea mării. Cum şi în ce măsură îi va cunoaşte pe cei al căror nume nu reprezintă pentru reportajele de ştiri decât nişte figuranţi total depersonalizaţi, rămâne de văzut.
Postări
