MUZICĂ: gary go - wonderful

Lyrics | Gary Go lyrics - Wonderful lyrics

MUZICĂ: (RO) Music VIDEO: Ash - Starscrossed

Artist: Ash
Regizor: Jeff Thomas
Secund: Hadrian Marcu
Anul lansării: 2004
Locaţia: România, Bucureşti

Blog-ul la 2 ani de post-uri

Astăzi, Bobo are motiv de bucurie pentru că "Jurnalul unui tip frustrat de vreme" şi-a schimbat mărimea la pamperşi cu chiloţii pentru 2 ani. Bobo mulţumeşte Blogger pentru că nu i-a închis blog-ul (lucru posibil pentru noi toţi din diverse motive). Bobo mulţumeşte şi acelor oameni (un număr infim, dar foarte important pentru Bobo) care i-au comentat prostiile sau care i-au acceptat comentariile neinspirate de la ora 2, în dimineaţă, suferind de insomnie din cauza celor 2 litri de cola şi cafea pe zi. Bobo mulţumeşte cinematografelor "Studio", "Elvira Popescu" şi "Europa" şi kitsch-ului din MŢR pentru că au rulat filmele pe care pe ODC nu o să le găsim niciodată, şi faptului că biletul costă cât 2 McPuişori. Bobo mulţumeşte Orange film că dau moca un bilet pe săptămână dar consideră că Bobo e un idiot pentru că el află cu o zi mai târziu că miercurea tocmai a trecut şi că pelicula X iese nu mai rulează în cinema. Bobo mulţumeşte Elodiei că nu ia vizitat blog-ul.

Bobo mulţumeşte fiecăruia în parte. Ne vedem la creşă! Vedeţi că Bobo e pervers!...

Profit de ocazie şi o să fac şi o dedicaţie pentru vecinul de bloc care îşi izolează apartamentul de o săptămână...

FILM: päätalo (reg. hannu kahakorpi, Finlanda, 2008)

Filmul finlandez reprezintă o încercare de refacere a unor aspecte din biografia unui bine cunoscut scriitor din Ţara celor o mie de lacuri. Kalle Päätalo este un scriitor de succes în spaţiul finic (nu am cunoştinţă de vreo traducere făcută la noi). Filmul se concentrază asupra anilor 1930, când scriitorul descoperă nemulţumirile venite dintr-un mariaj imposibil. "Päätalo" este filmul regăsirii sensului, în care personajul central experimentează anumite aspecte ale vieţii cotidiene, inclusiv noi experienţe erotice culminate cu un divorţ crud şi o regăsire a iubirii care îi provoacă valuri de dorinţă creativă. Prins într-o îndeletnicire mai mai mult decât atipică pentru un om de creaţie, ingineria şi proiectarea de clădiri, Päätalo se desprinde de ataşamentul pe care îl are faţă de mediul rural, insuflat de alfel încă din copilărie, pentru a se muta în efervescentul Tampere, pentru ca în final să cucerească reduta finală: Helsinki. Eşecurile amoroase şi relaţiile cu oamenii îi insuflă un material creativ care pun temeliile unei cariere artistice de succes.





După zeci de minute de realism profund, care te lasă inert, filmul se încheie mai mult decât în ritmuri de clişeu, cu mulţumirile aduse publicului pentru succesul pe care îl visa din tinereţe. Un film şters, în care scenariştii au avut sarcina grea de a transpune într-o poveste coerentă istoria devenirii artistice a unui om.

Trailer oficial Detalii despre film
Pagina oficială

Sursa imaginilor: ses.fi, matilarohr.com

FILM: auf der anderen Seite (reg. fatih akin, Germania/ Turcia/ Italia, 2007)

"Nici un om nu este sortit singurătăţii" remarcă unul dintre personajele din umanistul "Auf der anderen Seite", urmând tradiţia turcă. Această declaraţie-etalon va ghida şi explica tot firul narativ al filmului. Fiecare gest şi fiecare scenă încheiată într-un mod revoltător îşi poate găsi raţiunea prin acest crez pe care regizorul turco-german îl urmează cu sfinţenie.

Filmul este format din trei părţi, fiecare din ele o parabolă în sine. Tehnica narativă este cea folosită de Alejandro González Iñarritu în "Amores perros" (Mexic, 2000) sau "Babel" (Franţa, Statele Unite, Mexic, 2006), în care mai multe poveşti individuale se întretaie în anumite punct generând o serie de cauze şi efecte.
Pentru început, luăm act de relaţia banală dintre un tată care încearcă să treacă prin schimbările apărute o dată cu înaintarea în vârstă şi fiul Najat (Baki Davrak), educat în stilul german, în ciuda rădăcinilor turce. Această banalitate este spulberată o dată ce bătrânul Ali (Tuncel Kurtiz) convinge o prostituată pe care o cunoaşte într-unul dintre cartirele roşii ale oraşului, să locuiască cu el, în schimbul unor câştiguri financiare. Pentru început, fiul nu priveşte cu ochi buni trecutul acesteia şi contextul în care Ali o cunoscuse. O relaţie magică se înfiripă între ei, o dată ce fosta prostituată Yeter (Nursel Koese) îşi deschide sufletul şi face cunoscut motivul pentru care a apelat la o astfel de îndeletnicire. O dată cu Najat, noi toţi suntem martorii dezvăluirii femeii: astfel, aflăm că are o fiică în Turcia, pe care susţine financiar pentru a-şi finaliza studiile. Vulcanul erupe în momentul în care Ali o ucide din culpă pe refugiata Yeter iar bătrânul este expulzat în ţara de origine. Profund marcat, fiul pleacă definitiv în Turcia în căutarea fetei, recent orfană, considerând că "un ciminal nu îmi este tată".




În a doua parte a filmului, o cunoaştem pe Ayten (Nurgul Yesilcay) care, implicată în mişcarea de recunoaştere a drepturilor civile ale etnicilor kurzi decide să plece clandestin spre Germania pentru a-şi găsi mama. Aici o cunoaşte pe Lotte (Patrycia Ziolkowska) cu care dezvoltă o relaţie lesbiană bazată pe sentimente profunde, aşa cum încearcă să ne dovedească Akin, în cea de a doua parte a filmului. Identificată de poliţia federală, Ayten este expulzată, Lotte urmând-o, trecând şi ea Bosforul.





Dacă în "Gegen die wand", Akin punea un profund accent pe scenele de violenţă, în "Auf der anderen Seite", violenţa este doar o componentă secundă a filmului. Deşi ai putea foarte uşor cârcoti pe marginea scenariului, cusut, este adevărat, cu aţă albă, în care coincidenţele de timp şi spaţiu pentru personajele-nucleu ale filmului sunt uneori greu de digerat ca realitate, Akin dă dovadă de o maturizare profundă ca regizor. Momentele memorabile nu sunt nici aici puţine. Elementele marca Akin sunt reconfirmate şi în pelicula de faţă. Cine poate uita memorabila apariţiei a acelei interprete, în "Cu capul înainte", cântând drama personajului central pe malul Bosforului, încadrată de o multitudine de covoare turceşti? Şi în acest caz, Bosforul, străzile Instanbulului, motivul regăsirii rădăcinilor, antiteza dintre fanatismul cutumelor familiale şi lupta de modernizare ale societăţii turce - constituie filmul akinian. De această dată, Akin este cu mult mai profund. Latura mai sensibilă a regizourului, mesajul umanist, îşi regăseşte expresia. Miza politică nu trebuie nici ea neglijată. Nu este deloc întâmplătoare scena în care întrebat despre o carte care tratează problema legislaţiei din Turcia, Najat o îndrumă pe Lotte către un raport al celor de la Amnesty International, document care la vremea scrierii scenariului făcea subiectul unor largi dezbateri în interiorul instituţiilor de stat turce şi condimentau negativ relaţia cu oficialii Uniunii Europene.

Îi iertăm cosmetizarea micronică a scenariului domnului Akin judecând simplu şi spunând că scopul scuză mijloacele. "Auf der anderen Seite" te lasă mut până la final iar regizorul, empatizând cu tine, îţi oferă un generic de final spălat de apa mării ajutându-te să îţi revi din şoc. E momentul regăsirii!

Trailer oficial
Detalii despre film

Sursa imaginilor: cinemagia.ro

MUZICĂ: (RO) Music VIDEO: Depeche Mode - Peace

Artist: Depeche Mode
Regizor: Jonas et Francois
Anul lansării: 2009
Co-producţie: Franţa / Marea Britanie
Locaţia: România, outdoor: Bucureşti (Piaţa Unirii, Şoseaua de centură), Ploieşti; tren CFR
Clişee comuniste: Dacia românească, faianţa de poster "4/3/2", blocuri megalomanice
Clişee în marketing: mesh-ul "Depeche Mode" din Piaţa Unirii, repetiţia tilului melodiei prin scrierea pe trotoar şi la numărul de înmatriculare a unei dintre maşini.

Depeche Mode - Peace Official Music Video [HQ]
Uploaded by fandepechemode83 - See the latest featured music videos.

FILM: la faute à Fidel! (reg. julie gavras, Franţa/ Italia, 2006)

"La faute à Fidel!" reprezintă filmul de debut în lung-metraj al fiicei mai bine cunoscutului Costas, Julie Gavras. Julie nu se află la prima întâlnire cinematografică. După o serie de documentare produse, în special în zona italiană, a contribuit ca asistent de regie pentru fadul "Amen" (reg. Costas Gavras, 2002), turnat integral în România.

Julie Gavras îşi ia inima în dinţi şi ecranizează o poveste centrată pe evoluţia unei mici familii burgheze franceze pe fondul tensiunilor cu caracter social din Parisul anilor '70. Nimic spectaculos până aici, dacă ne gândim la un "The Dreamers" (Bertolucci, 2003) sau la "Les amants reguliers" (Garrel, 2005). Naivitatea, idealismul, teribilismul tineresc, avântul crezurilor stau în picioare şi în cazul lui J. Gavras. Şi totuşi, starea de revoltă socială, violenţele şi nevoia unei nou val sunt umbrite în acest caz de drama individuală prin care un copil este martorul unor schimbări pe care din cauza vârstei nu le poate înţelege, dar a căror efecte le poate simţi pe propria-i piele. Filmul începe cu o petrecere în aer liber care ne ajută în a identifica originea personajelor: o familie burgheză franceză, cu proprităţi imobiliare semnificative şi un standard de viaţă ridicat.
Filmul este centrat pe drama unei fetiţe (Nina Kervel-Bey) care este martora unor schimbări sociale profunde în societatea franceză, dar a căror percursiuni se simt în relaţia cu părinţii săi. Decizia acestora din urmă de a se implica activ în acţiunile de protest socialist care au tulburat Parisul în anii 1960 şi 1970, se reflectă şi în climatul familial care nu mai este cel cu care fetiţa era obişnuită. Mutarea dintr-o casă burgheză într-un mic apartament de bloc, interdicţia de a mai frecventa o şcoală de fete, cu o rutină strictă, feţele unor indivizi dubioşi ce se visează noii Che Guevara ai Parisului, un tată implicat în luptele pentru putere din Chile şi un sistem social nou care îî impunea tinerei să îşi împartă bomboanele cu toţi ceilalţi - tot acest scenariu bulverseză universul copilăriei sale. Încercând să înţeleagă ceea ce se petrece, caută acele cauze care au determinat dispariţia armoniei din cămin.




Memorabile sunt scenele în care Anna află despre nevoia fiecărui popor şi culturi de a crede într-un sistem de valori, cu precizarea că fiecare dintre acestea reclamă dreptul de a deţine Unicul Adevăr. Astfel, ea află cum grecii credeau în primii zei care au creat lumea, cum nu există cultură care să nu aibă o viziune cosmologică a Universului. Confruntâmd această observaţie, tratată copilăreşte evident, Gavras creează scena-emblemă a filmului: într-o încercare de protest faţă de părinţi, Anna vrea să afle cum o astfel de schimbare ideologică radicală, de la capitalism la socialism, este posibilă, cu atât mai mult cu cât ei au pretenţia de a fi avut dreptate şi înainte (părinţii nu se înşală niciodată, nu aşa ţi se spunea când erai mic?). Ar însemna asta că până la îmbrăţişarea socialismului, părinţii săi s-au înşelat, au trăit sub anumite principii false? Raportându-se la realitatea imediată, şi anume la nevoile pe care familia nu i le mai poate satisface, ea pune această lipsă de armonie pe seama lui Fidel Castro (de aici, şi titlul filmului).




"La faute à Fidel!", un debut curajos pentru Julie Gavras, nu îşi doreşte nici o secundă să facă tratatul socialism versus capitalism. Nu reface nici scene de luptă, şi nici nu avem de a face cu eroii revoluţionari. Nu avem nici un Castro, nu apare nici generalul Franco, deşi se face referire la el şi nici un Charles de Gaulle care să readucă ordinea. În centrul scenei avem însă, lupta unei fetiţe de a înţelege că adevărul este unul subiectiv, şi că totul depinde de pe ce parte a baricadei te afli.

Poţi descărca filmul gratuit de aici (link-ul va expira in 10 zile de la data acestui post).

Trailer
Mai multe detalii despre film
Interviu cu Julie Gavras @Filmmaker Magazine

Sursa imaginilor: filmmakermagazine.com

MUZICĂ: (RO) Music VIDEO: Simian Mobile Disco - I Believe

Artist: Simian Mobile Disco
Regizor: Romain Gavras
Anul lansării: 2007
Co-producţie: Franţa / Marea Britanie
Locaţia: România, outdoor (comunitate de ţigani români)

FILM: import/export (reg. ulrich seidl, Austria, 2007)

"Import-Export" se încadrează perfect în zona filmelor revoltătoare. "Nu caut să amuz oamenii prin filmele mele, ci să îi ating, poate să îi enervez. Filmele mele nu aduc o critică la adresa individului, ci la cea a societăţii. (...) Vreau ca oamenii, în cinematograf, să se confrunte cu ei înşişi", declara Ulrich Seidl într-unul dintre interviurile sale.

Cu acurateţea unui adevărat film documentar, "Import-Export" urmăreşte povestea paralelă a doi indivizi provenind din spaţii spaţii geografice diferite, dar care urmăresc acelaşi punct final: regăsirea demnităţii umane printr-o aşa-zisă împlinire financiară şi sentimentală.

O avem, pe de o parte, pe Olga, o ucrainiană ce locuişeşte într-un mic orăşel de provincie, care luptă pentru a-şi întreţine mama şi fiul minor. Problemele financiare, ocupaţia sa de asistent medical neprivând-o de astfel de probleme, o împing la o anume decădere morală. Mai întâi, consiliată de o prietenă, se implică efectiv în activitatea unui video-chat erotic. În ciuda faptului că satisfacţiile financiare sunt rezonabile, Olga se confruntă pentru prima dată cu mizeria interlocutorilor săi. Scenele de auto-satisfacere la comandă, ordinele şi injuriile primite prin intermediul telefonului de la germanii cu tulburări sexuale sunt primele momente care ne contrariază. Primind consiliere de la o veche prietenă, ucrainianca reuşeşte să găsească mult doritul loc de muncă în Austria, ca infirmieră într-un spital de geriatrie, unde se confruntă cu alte demolări ale visului occidental.

De cealaltă parte a filmului, îl avem pe Pauli, un tânăr austriac care nu reuşeşte să îşi asume responsabilităţile cerute de un job. După mai multe încercări de a-şi găsi un loc de muncă, şi aflat sub presiunea unor interlopi faţă de care are o multitudine de datorii în bani, se decide să se alăture tatălui său vitreg într-o micro-afacere bazată pe exportul de dulciuri. Deşi cele două personaje centrale nu se vor întâlni niciodată, ambii vor face, indirect, un schimb de experienţă Est-Vest. Olga se va confrunta, cu un sistem social austriac putred, dar foarte bine cosmetizat iar Pauli îşi va cunoaşte tatăl vitreg sub cele mai întunecate aspecte - acelea ale exploatării erotice, piperate cu o multitudine de frustrări sexuale. Ne confruntăm cu un al doilea moment-limită, atunci când tatăl "agaţă" o ucrainiancă naivă pe care o supune la o noapte de sclavagism al fanteziilor erotice patologice.





Seidl dă dovadă de un nivel de luciditate ridicat. În filmul său, el demască societatea de consum occidentală, prezentând faptele însă într-un mod natural. El observă o societate denaturată prin însăşi indivizii săi (pianista lui Haneke îşi are şi ea locul). El se mai leagă încă de o oarecare inocenţă a Estului, dar care stă să se prăbuşească moral sub cererea vestică.

"Import-Export" este filmul demascării fundamentelor pe care societăţile occidenatale se bazează, care scoate la lumină putregaiul şi bolile sociale în plină ascensiune, încearcă să refacă inocenţa plăpândă şi vidul Estic (Olga calcă întodeauna în drumul său spre casă pe zăpada proaspăt aşternută).

INFO: Seidl nu apelează la actori profesionişti. Aceasta nu a împiedicat creierele de la Cannes să nu treacă filmul pe lista scurtă a selecţiei oficiale, în anul în care Mungiu triumfa.

Poţi descărca filmul gratuit de aici (I) şi aici (II) (link-ul va expira in 10 zile de la data acestui post).

Trailer oficial
Website oficial

Sursa imaginilor: cinemagia.ro, moviecritic.com.au.

FILM: üç maymun/ cele trei maimuţe (reg. nuri bilge ceylan, Turcia/Franţa/Italia, 2008)

"Üç Maymun" este, probabil, unul dintre cele mai aştepatate filme de către mine. Motivele sunt diverse, numele regizorului ar putea fi unul, dar o să îl evit cât de mult se poate, pentru a nu pica în patima snobismului. În "Uzak", regizorul îşi punea la bătaie propriul apartament drept platou de filmare pentru multe dintre scenele de interior. În filmele anterioare, soţia acestuia, şi chiar el se implicau chiar şi în componeneta actoricească a filmelor, şi în post-producţie - principalele motive fiind bugetul restrând disponibil. De această dată, nimic din munca de platou nu are a mai face cu producţiile anterioare, doamna şi domnul Ceylan rămânând doar în spatele camerelor de filmare. Pare-se că şi bugetul filmului să fie cu mult mai binevoitor, iar asta se vede în mod cert în produsul finit.





Ceylan pune şi de această dată în centrul povestirii familia, refăcând parabola celor 3 maimuţe care, o dată confruntate cu o situaţie neprevăzută, eşuează în a se mai înţelege. Avem un triunghi format dintr-un tată loial şefului, care în schimbul unor garanţii financiare semnificative decide să intre în închisoare pentru o faptă care ar putea compromite cariera politică a "celui cu banii", o mamă responsabilă atât timp timp cât se fereşte de momelile sentimentale exterioare familiei, şi un fiu, revoltat, loial educaţiei paterne şi care accede la o împlinire financiară rapidă. La intersecţia dintre cele trei maimuţe simbolice, se află omul politic rece, deloc ortodox în privinţa relaţiilor interumane, cu o gândire strategică, dar care nu îl fereşte de un sfârşit crud.





Ceylan este un regizor realist. El zăboveşte asupra fiecărui detaliu, indiferent că este vorba de o sticlă de Cola scoasă din frigider, fie de mimica feţei în momentele încinse. El lasă spectatorul să privească cele mai intime aspecte ale vieţii banale. Culorile sunt unele grave, post-producţia având ca principală sarcină de a crea acel loc idilic al familiei, acele elemente pe care camera de filmare nu le poate produce. Cu toate acestea, efectele de grafică nu refac scene fantastice, ci ele contribuie la decriptarea mesajelor paralele filmului. Discuţia dintre mama infidelă şi magnatul imoral este surpinsă de directorul de imagine, de la depărtare, având un cadru general în care norii de ploaie îşi fac apariţia, în concordanţă cu dialogul aprins la care suntem martori. Acel personaj imaginar care se înfăţisează fiecăruia dintre personajele centrale te duc cu gândul la existenţa unui alter ego al fiecăruia, la gândurile pe care nici unul dintre ei nu le poate formula în realitate.

"Üç Maymun" este povestea familiei middle class, incapabilă de a comunica.

Trailer oficial
Website oficial
Mai multe detalii despre film
Despre "Uzak" @jurnalul unui tip frustrat de vreme

FILM: il y a longtemps que je t'aime (reg. philippe claudel, Franţa/Germania, 2008)

"Dar cine este Juliette?" se va întreaba unul dintre personajele secundare ale filmului. O întâlnim pentru prima oară pe Juliette (Kristin Scott Thomas) retrasă pe o frântură de masă, în aeroportul din Nancy. Cadrul este cu totul altul, dar parcă ne aminteşte de portretele lui Vermeer. Admiri frumuseţea emanată de personaj, dar foarte rar reuşeşti să desluşeşti expresia şi starea afectivă în care este adâncit fiecare.

Eliberată după 15 ani, din închisoare, Juliette primeşte suportul neaşteptat din partea surorii mai mici, Léa (Elsa Zylberstein). Motivul condamnării ne este dezvăluit cu mult mai târziu. Aflăm însă despre relaţia celor două surori cu familia.

Deşi o ispăşire a pedepsei ar trebui să genereze în sufletul fiecărui acuzat o resemnare în raport cu fapta comisă, Philippe Claudel - în calitate de regizor şi scenarist al filmului - optează pentru o condamnare definitivă a personajului central. Aceasta, nu doar că Juliette nu se poate adapta ideii de libertate, dar nici nu o poate accepta percepând-o drept un dar necuvenit în raport cu fapta comisă. Întreaga evoluţie a personajului este pusă sub semnul regretului matern.






Proiectul lui Claudel este unul extrem de riscant atât timp cât greutatea întregului film este pusă pe seama prestaţiei actoriceşti a lui Scott Thomas. Întreagul mesaj al filmului depinde de modul în care actriţa reuşeşte să îşi înţeleagă personajul şi drama pe care este supusă a o surpindă. Dialogul dintre personaj şi sinele real al actorului este extrem de bine controlat: scena de deschidere, din aeroport, în care avem o Juliette rece, abătută, străină de tot ce timp de 15 ani s-a petrecut "afară", cadrele de exterior care o surprind stând pe bancă, lecturând o carte şi scena explozivă, în care inconştientul încârcat lui Juliette defulează, izbucnind în lacrimi pe treptele unei clădiri - toate sunt magistral conduse de o credibilă Kristin Scott Thomas. De cealalată parte, avem o Elsa Zylberstein cu mult mai efervescentă, colorată, echilibrată în atitudine, gata să îşi invite sora la o ultimă interpretare din "Il y a longtemps que je t'aime".

Pelicula lui Claudel este filmul regăsirii trecutului, reinventării în prezent şi compasiunii feminine.

Trailer oficial
Pagina oficială a filmului

Sursa imaginilor: cinemagia.ro

magnus (reg. kadri kõusaar, Estonia/Marea Britanie, 2007)

"Magnus" este un film care nu te lasă în pace nici după ce îl vizionezi. Surpriza este cu atât mai mare cu cât vine dintr-o ţară mică căreia mica Rusie îi mai suflă încă în spate.

Plotul spune cam aşa: Magnus, după o copilărie încercată de o boală aparent incurabilă, se decide să se sinucidă. De-a lungul filmului nu ne este oferit nici un indiciu efectiv asupra cauzei care îi determină decizia, confruntându-ne cu atitudinea pasivă a familiei. Avem un tată dependent de droguri, demn de ungurescul "Taxidermia", aflat pe punctul de a fi îmbălsămat, o mamă cu o gândire frivolă şi o soră oarecum dezamăgită de familia sa, dar cum mult resemnată. Filmul este cu atât mai greu de înţeles cu cât aspecte sine qua non ale firului naraţiunii se petrec, presupunem, anterior perioadei de timp acoperit de peliculă.

Estetica urâtului, mult abuzată în filmele central şi est-europene, este împletită aici cu o frumuseţe a imaginii care te lasă mut. Suntem purtaţi într-o zonă halucinanată, dar nu supra-realistă, în care fiecare moment este bine punctat: personajele par a fi învăluite de o aură boreală a drogurilor uşoare, a faptelor consumate. Fiecare scenă te duce cu gândul că în spatele imaginilor, o clepsidră răsturnată stă să semnaleze sfârşitul. Un mix cromatic perfect - note de gri, auriu şi nuanţe de albastru - fac din film o adevărată experienţă emoţională.





Pe fond, "Magnus" este un film extrem de dur. Sarcasmul dialogurilor, care ne aminteşte de filmele nordice, face posibilă evitarea dramatismului ieftin. Singurul moment care face notă discordantă cu restul momentelor filmului este reprezentat de ultimele minute.

INFO: "Magnus", film de debut, reprezintă prima prezenţă estonă pe lista scurtă a Cannes-ului (2007).

Trailer oficial
Site web oficial

Sursa imaginilor: cinemagia.ro, magnusfilm.com

placebo - english summer rain

Lyrics | Placebo lyrics - English Summer Rain lyrics

entre les murs (reg. laurent cantet, Franţa, 2008)

Juriul ediţiei 2008 al Festivalului de la Cannes a dat dovadă în acel an de mare curaj punând sub umbra Frunzei de Palmier un film cu totul inovativ. Experimentul "Entre les murs" nu a fost pentru mine o mare surpriză. Cu ceva timp urmă, "Etre et avoir" anticipa ce avea să se întâmple ceva ani mai târziu pe Riviera Franceză.

Prin "Entre les murs", suntem invitaţi să cunoştem culisele unei şcoli, aflată în una dintre suburbiile capitalei franceze. Titlul sugerează că trebuie să ne detaşăm de imaginea idilică a Parisului vechi şi să pătrundem dincolo de pereţii unei şcoli non-burgheze. Titlul fixează decisiv spaţiul de joacă al camerei: tot ce se petrece în interiorul pereţilor este relevant pentru povestea noastră. Nici o privire dincolo de ziduri nu este admisă. Punctul de referinţă este reprezentat de o clasă multi-etnică de elevi. Pe durata unui an şcolar, imortalizat în mai bine de două ore de peliculă, aflăm care sunt relaţiile dintre elevi, profesori şi familiile acestora, dar numai in interiorul şcolii cu pricina. Într-un plan secund, dar probabil mult mai important ca simbolistică, este imortalizată atitudinea "noilor francezi" faţă de instituţiile statului, incluzând aici şi elementele identitare ale unei culturi. Încă din primele minute, filmul loveşte dur: numele ales de profesorul intrat în clasă pentru a da o lecţie de gramatică atrage protestul unor elevi. Este momentul în care nu doar aflăm că vom avea de a face cu nişte elevi "speciali", dar cu un adevărat război între elitismul francez, gândirea naţionalistă imprimată tocmai de directivele unui guvern, dar şi cu o adevărată dezbatere pe marginea identităţii celor care locuiesc în suburbiile franceze.





Regulile filmului sunt rigide dar simple: fiecare îşi joacă propriul rol. Scenariul trasează un punct de plecare şi unul de sosire, tonul discuţiilor fiind produsul spontaneităţii actorilor. Ai o haită de câini asupra căreia arunci un os. Te aştepţi să reacţioneze în vreun fel, dar niciodată nu intervii cu mai mult. Filmăm! Nepecetluirea scenariului a garantat naturaleţea frapantă de care au dat dovadă elevii - cu precădere în scenele care presupun discuţiile aprinse din clasă. Fiecare scenă este filmată de multe ori. Interlocutorii sunt invitaţi să reacţioneze. Cele mai bune dintre ele sunt editate şi legate în filmul final. Nu avem în faţă un documentar, ci o regie foarte bună şi un casting laborios executat.

Pe măsura diversităţii etnice prezente în film, culorile sunt variate. Avem ca elevi imigranţi din fostele colonii franceze din Africa (arabi şi creştinaţi) care trec printr-o criză identitară. Protestează în faţa modelului francez burghez care încearcă să îl asimileze.

INFO: "Entre les murs" nu reprezintă doar un fenomen cinematografic european. Filmul a reuşit să cucerească şi critica ultra-academică americană, în mare parte datorită deal-ului dintre producătorii francezi şi filiera de distribuţie "Sony Pictures Classics" - fapt care i-a garantat un lobby puternic, filmul fiind inclus chiar pe lista scurtă a filmelor nominalizate la Premiile Academiei Americane. Uneori, probabil un pact cu diavolul nu strică!
Filmul este o adaptare a cărţii lui Francois Begaudeau, prezent în producţia de faţă în calitate de scenarist şi personaj central.

Trailer oficial
Website oficial
Finalul filmului

Sursa imaginilor: cinemagia.ro

the script - talk you down

Lyrics | The Script lyrics - Talk You Down lyrics